Statuia lui Zeus

Arhitectul Libon din Elida (cetate din marea peninsula din sudul Greciei, numita Pelopones) a construit, în intervalul dintre anii 468-512 î.Hr., un mare templu al lui Zeus, în centrul religios Olimpia, situata în partea de apus a Peloponesului.

Lacasul de cult, de mari dimensiuni (L=67m, l=27.60m, h=20.25m), avea nevoie si de o statuie a divinului personaj, stapânitorul si declansatorul fulgerelor cerului. Evident ca o atare pretentioasa opera sculpturala trebuia comandata unui artist plastic de renume. Acela a fost Fidias (Pheidias), sculptorul de o neîntrecuta maiestrie, de al carui nume este legata o etapa importanta din evolutia arhitecturii si artei grecesti antice, fiind cunoscuta sub numele de „ epoca lui Fidias”(550-400 î.Hr.). Atât prestanta cât si renumele le-a dobândit la Atena, unde a executat mai multe sculpturi (Athena Promachos, Athena Parthenos), fiind foarte apreciat de cunoscutul politician Pericle (459-429 î.Hr.).

Cu toata celebritatea sa, Fidias a manifestat desebita prudenta în executarea acestei comenzi, cunoscuta sub numele de Zeus din Olimpia. Si-a învins orgoliul de a semna singur o opera cu adevarat magistrala. A apelat la concursul si colaborarea unui pictor si unui gravor. Cel dintâi a fost fratele sau Panenos, iar celalalt, talentatul sau ucenic si discipol, Colotes din Paro ( Paros, cunoscuta insula din Marea Egee, din ale carei cariere se extrage o marmura de o exceptionala calitate).
Pentru ca reusita sa fie deplina, Fidias a creat un atelier a carui aspect interior copia înfatisarea spatiului din templu în care urma sa fie asezata viitoarea statuie a lui zeului suprem.
Monumentul facea parte din categoria sculpturilor denumite criselefantine (nume care deriva de la cuvintele chrisos =aur si elephas = fildes), la a caror realizare se utilizau cantitati de aur si fildes (sau cu un alt nume, ivoriu).

In Atena, acelasi artist a mai executat statuia criselefantina a zeitei Pallas Athena pentru care a utilizat 1 152 kg de aur. Deoarece reprezentarea lui Zeus din Olimpia era de dimensiuni mai mari decât statuia Athenei, e de presupus ca a necesitat o cantitate si mai mare de aur. Statuia ce îl înfatisa pe Zeus, creat de genialul Fidias si colaboratorii sai, era de o neasemuita eleganta a proportiilor, si impresionanta în acelasi timp prin profundul umanism pe care-l exprima fata zeului. Referitor la chipul parintelui zeilor realizat de dalta iscusitului maestru, înca din antichitate se spunea ca Fidias a reusit sa produca fata lui Zeus, deorece divinul ar fi coborât pe pamânt sau, daca acest lucru nu s-a întâmplat, cu sigurantap ca sculptorul s-a urcat în lacasul zeilor.
Se apreciaza ca statuia, împreuna cu soclul pe care era asezata, era înalta de 14 m (postamentul avea înaltimea de 2 m). Ea întrecea atât ca dimensiuni, cât si ca bogatie a decorului, pe cea a Athenei din templul Parthenon de pe Acropola ateniana ( aceasta din urma având înaltimea de circa 10-11 m cu tot cu postament). Zeus statea pe un tron de lemn negru (probabil din lemn de tec, arbore exotic originar din sudul Asiei), tronul era încrustat cu ornamente din fildes si aur, presarat cu sclipitoare pietre rare. Acest masiv si ultra-elegant tron era asezat pe un piedestal, deasupra caruia se afla un suport ( scaunel scund) pentru picioarele lui Zeus, încaltat în sandale din placute de aur, ambele piese complementare ale monumentului fiind ornamentate cu reliefuri în aur si sculpturi în relief pronuntat (în asa numita tehnica sculpturala ronde-bosse).
Pe acest fundal de culori contrastante – negru puternic si auriu – se reliefa figura plina de maretie a zeului suprem.

Pe cap, peste parul bogat ondulat, trona o cununa din aur ce imita ramura de maslin. Zeus tinea în mâna dreapta o statueta din aur si ivoriu ce o înfatisa pe zeita înaripata Victoria (al carei corespondent în lb. greaca este Nike), iar în cea dreapta un sceptru a carui hasta (coada) ajungea pâna la soclu, în vârful caruia era asezat un vultur din aur.
Imaginea lui Zeus, de albul laptos al fildesului, se punea în valoare estetica printr-o mantie care, pornind de pe umarul stâng, cobora pâna la brâu, pentru a acoperi cu elegante si studiate falduri toata partea inferioara a corpului lui Zeus. Se spune, de catre Pausanias, ca aceasta clasica piesa de vestimentatie a divinitatilor fusese creata dintr-o placa de aur pe a carei suprafata erau încrustate sute de briliante (diamante fatetate prin slefuire) care disociau lumina alba în toate culorile curcubeului.
În fata statuii, spre a spori efectul de grandoare a acesteia, s-a facut o scunda groapa dreptunghiulara umpluta cu ulei, lichid ce avea rolul de oglinda al carei luciu reflecta imaginea zeului.

Dar, dupa aproximativ 60 de ani de la data asezarii în altarul templului olimpian a statuii lui Zeus (care fusese terminata in 447 Î.Hr., dupa parerea unor istorici de arta, sau ceva mai târziu, în anul 432 Î.Hr., conform altor opinii), s-a produs desprinderea învelisului din placi de fildes. S-a încercat lipirea din nou a acestora, operatiune ce nu s-a mai ridicat la calitatea initiala a lucrarii.
Apoi, ca masura de protejare, s-a recurs la învelirea monumentului si aratarea acestuia credinciosilor numai cu anumite prilejuri sacre. Se mai cunoaste ca, pentru izolarea spatiului în care se afla monumentul în scopul feririi acestuia de schimbarile de temperatura si fluctuatiile umiditatii aerului, regele de origine macedoneana al Siriei, Antioh al IV-lea (176-164 Î.Hr.), într-o vizita de închinare la Olimpia, luând cunostinta de dificila chestiune a protejarii statuii, a oferit templului, în scopul amintit, o cortina din purpura cusuta cu fir de aur, perdea ce asigura un oarecare microclimat relativ în jurul minunatei creatii sculpturale.
Dupa ce a fost abandonate credintele antice în puterea zeilor, olimpia si templele sale au fost lasate distrugerii lente, fiind o adevarata mina din al carei interior se puteau lua felurite elemente arhitecturale si obiecte de arta. Împaratul Imperiului Roman de Rasarit, Theodosie al II-lea (408-450 d.Hr.), cautând prin Grecia monumente ce puteau fi luate pentru înfrumusetarea relativ noii capitale de pe malurile Bosforului, Constantinopol, a transportat uriasa statuie a lui Zeus în orasul sau de scaun. Nu se cunoaste în ce loc a fost asezata splendida statuie, în acel loc „exil con-stantinopolitan”. Pustiitorul incendiu din anul 475 d.Hr., care a mistuit mai multe cartiere ale orasului întemeiat de Constantin cel Mare, a facut ca niciodata sa nu se mai pomeneasca într-o scriere despre aceasta minune a lumii antice.
Lucrarea lui Pausanis, Descrierea Greciei, pastrata pâna în epoca moderna datorita unor transcrieri succesive efectuate la diverse intervale pe parcursul multelor secole, a stârnit interesul cercetatorilor dornici de senzationale descoperiri arheologice, în Franta, cam pe la anul 1825, specialistii de atunci în cunoasterea vechii Grecii, Moree, Blanet si Dubois, au initiat un plan de sapaturi a Olimpia. Pregatirile s-au finalizat abia în 1828, iar anul urmator s-a început cercetarea. Un prim succes l-a constituit aflarea ruinelor templului dedicat lui Zeus Olimpianul, dar ei n-au putut identifica locuil unde era asezata celebra statuie.

Epuizarea fondurilor de care a dispus „Misiunea arheologica franceza” a celor trei savanti „grecologi” a sistat cautarile. De-abia în 1875, o alta „Misiune arheologica”, de data aceasta germana, condusa de eruditul Ernst Curtius (1814-1896), cercetând la Olimpia pâna în anul 1881, a dezvelit integral marele templu descoperind si partea inferioara a soclului faimoasei prezentari a lui Zeus.
Tot în secolul XIX, s-a descoperit în localitatea Milassa, în Caria, capul unei statui înfatisându-l pe Zeus.
Se presupune ca respectiva piesa sculpturala ar putea fi o eventuala copie a figurii divinului personaj din Olimpia. Acest deosebit de pretios obiect de arta se pastreaza actualmente la muzeul din orasul nord-american Boston.